|
CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ AL ASISTENTULUI MEDICAL ŞI AL MOAŞEI DIN ROMÂNIA
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
ART. 1
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în continuare OAMMR, este autoritatea competentă română, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical şi respectiv a profesiei de moaşă, cu drept de liberă practică.
ART. 2
În sensul prezentului Cod de Etică şi Deontologie, profesiunea de asistent de farmacie, profesiunea de tehnician dentar, precum şi celelalte specialităţi, se asimilează profesiunii de asistent medical, conform Legii nr. 307/2004.
ART. 3
Profesia de asistent medical şi respectiv de moaşă se exercită pe teritoriul României în condiţiile Legii nr. 307/2004, de persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical şi respectiv de moaşă.
ART. 4
Exercitarea profesiunii de asistent medical/moaşă este autorizată de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene în baza avizului eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 5
Asistentul medical, prin natura profesiunii sale, nu poate fi considerat funcţionar public, şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului public, conform legii.
ART. 6
Asistentul medical/moaşa angajat în unitaţi medico-sanitare din reţeaua de stat sau privată are obligaţii ce decurg din normele şi reglementările legale, din prevederile contractului individual de muncă, din regulamentele de ordine interioară, precum şi din normele cu caracter profesional elaborate de OAMMR.
ART. 7
Protecţia asistentului medical/moaşei pentru riscurile ce decurg din practica profesională se realizează de angajator, prin societăţile de asigurări; pentru practicienii independenţi, poliţa de asigurare se încheie în nume personal.
ART. 8
Răspunderea asistentului medical/moaşei constă în îndeplinirea atribuţiilor de prevenire a îmbolnăvirii, tratare şi îngrijire a persoanei, având în vedere respectul pentru viaţa, sănătatea, libertatea şi demnitatea individului.
CAPITOLUL II
DESPRE INTEGRITATE, INDEPENDENŢĂ PROFESIONALĂ ŞI RESPONSABILITATE
ART. 9
Asistentul medical/moaşa se bazează în acţiunile sale pe cunoştinţe valide şi revizuite, astfel încât să garanteze persoanei tratamentele şi îngrijirile cele mai eficace.
ART. 10
Asistentul medical/moaşa trebuie să evite în exercitarea profesiei atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei şi să evite tot ceea ce este incompatibil cu demnitatea şi moralitatea individuală şi profesională.
ART. 11
Asistentul medical/moaşa nu trebuie să facă propagandă unor procedee de îngrijire insuficient probate, fără să sublinieze şi rezervele ce se impun.
ART. 12
Asistentul medical/moaşa, în condiţii normale de lucru, nu trebuie în nici un caz să-şi exercite profesia în situaţii ce ar putea compromite calitatea îngrijirilor şi a actelor sale profesionale.
ART. 13
Asistentul medical/moaşa are obligaţia unei conduite ireproşabile pe plan fizic, mental şi emoţional faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia.
ART. 14
În caz de pericol public, asistentul medical/moaşa nu are dreptul să-şi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi competente, conform legii.
ART. 15
Asistentul medical/moaşa este independent profesional şi este răspunzător pentru fiecare din actele sale profesionale.
ART. 16
Încredinţarea atribuţiilor proprii unor persoane lipsite de competenţă şi lipsa controlului personal, constituie greşeli deontologice.
CAPITOLUL III
RAPORTURI PROFESIONALE CU ALŢI PROFESIONIŞTI DIN DOMENIUL MEDICO- SANITAR ŞI INSTITUŢII
Secţiunea I
Raporturile profesionale cu alţi profesionişti din domeniul sanitar
ART. 17
În baza spiritului de echipă, asistenţii medicali/moaşele îşi datorează asistenţă morală şi sprijin reciproc.
ART. 18
Constituie încălcări ale regulilor etice:
- jignirea şi calomnierea profesională;
- blamarea şi defăimarea profesională;
- orice alt act sau fapt care poate aduce atingere demnităţii profesionale a asistentului medical/moaşei.
ART. 19
(1) În cazul unor neînţelegeri, în considerarea calităţii profesionale, conflictul în primă instanţă trebuie mediat de Biroul Consiliului Judeţean la nivel judeţean/mun. Bucureşti şi de Biroul Executiv la nivel naţional.
(2) Dacă acesta persistă, cei implicaţi se pot adresa Comisiei de disciplină sau justiţiei, fiind interzisă perturbarea activităţii profesionale din aceste cauze.
(3) În cazul în care se constată încălcări ale regulilor etice, se urmează procedura de sancţionare, conform prezentului Cod.
ART. 20
În cazul colaborării mai multor asistenţi medicali/moaşe pentru examinarea, tratamentul sau îngrijirea aceluiaşi pacient, fiecare practician îşi asumă responsabilitatea individuală prin aplicarea parafei profesionale în dreptul fiecărei manevre sau tehnici executată personal.
ART. 21
Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către furnizorii de servicii medicale acreditaţi, din afara spitalului.
ART.22
În interesul pacienţilor, asistenţii medicali/moaşele vor avea raporturi bune cu celelalte profesii din domeniul sanitar, cu respectarea demnităţii şi onoarei profesionale.
Secţiunea a II-a
Raporturile profesionale cu instituţiile
ART. 23
Asistentul medical/moaşa, în concordanţă cu diferitele nivele de responsabilitate pe care le îndeplineşte, contribuie la orientarea politicilor şi dezvoltarea sistemului de sănătate care garantează respectul drepturilor celor asistaţi, utilizarea în mod egal a resurselor şi valorizarea rolului profesional.
ART. 24
(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii optime asistentului medical/moaşei în exercitarea profesiei;
(2) Asistentul medical/moaşa încearcă compensarea lipsurilor structurii printr-un comportament îndreptat către cooperare în interesul pacienţilor şi al instituţiei, dar nu poate suplini lipsurile esenţiale sau de excepţie ale structurii administrative medicale, exercitarea profesiunii în această situaţie neprejudiciind mandatul profesional.
ART. 25
Asistentul medical/moaşa aduce la cunoştinţa persoanelor competente, autorităţilor profesionale (inclusiv OAMMR), orice circumstanţă care poate prejudicia îngrijirea sau calitatea tratamentelor, în special în ceea ce priveşte efectele asupra persoanei sau care limitează exerciţiul profesional.
CAPITOLUL IV
OBLIGAŢII ETICE ŞI DEONTOLOGICE
Secţiunea I
Obligaţia acordării îngrijirilor medicale
ART. 26
Asistentul medical/moaşa, în exercitarea profesiei, nu poate face discriminări pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale, faţă de pacienţi.
ART. 27
Asistentul medical/moaşa are obligaţia să acorde asistenţă medicală şi îngrijirile necesare în limita competenţei sale profesionale.
ART.28
În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, epidemii, incendii), sau accidentări în masă (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare, etc), asistentul medical/moaşa este obligat să răspundă la chemare, chiar să-şi ofere de bună voie serviciile de îngrijire, imediat ce a luat cunoştiinţă despre eveniment.
ART. 29
(1) Voinţa pacientului în alegerea asistentului medical/moaşei trebuie întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia.
(2) Dacă pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu-i permit exprimarea lucidă a voinţei, aparţinătorii sau apropiaţii celui suferind trebuie preveniţi şi informaţi corect, pentru a hotărâ în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii (de identificare, de comunicare, de deplasare, etc), sau a urgenţelor.
ART. 30
Dacă în urma examinării sau în cursul îngrijirilor asistentul medical/moaşa consideră că nu are suficiente cunoştiinţe sau experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, va solicita un consult cu alţi colegi, sau va îndruma bolnavul către alţi specialişti.
ART. 31
Bolnavul nevindecabil va fi tratat cu aceeaşi grijă şi atenţie ca şi cei care au şanse de vindecare.
ART. 32
Asistentul medical/moaşa va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale (morale, materiale, etc.) ale pacientului, exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii pacientului, cu consimţământul prealabil al acestuia.
Secţiunea a II-a
Respectarea drepturilor pacientului
ART. 33
(1) Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informaţia medicală, dreptul la consimtământ, dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată, drepturi în domeniul reproducerii, drepturi la tratament şi îngrijiri medicale.
(2) Dispoziţiile prezentului aliniat se completează cu dispoziţiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
ART. 34
Nerespectarea acestor prevederi cu privire la drepturile pacientului atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale în vigoare şi ale prezentului Cod.
Secţiunea a III-a
Consimţământul
ART. 35
O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată sau reprezentantul legal al acestuia şi-a dat consimţământul în scris şi în cunoştinţă de cauză. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului său, al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART.36
Situaţiile derogatorii stipulate în articolul precedent sunt: incapacitatea pacientului de a consimţi; persoanele care suferă de o tulburare mintală; situaţiile de urgenţă; dorinţele exprimate anterior.
ART. 37
Consimţământul pacientului sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia, este obligatoriu:
- pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord;
- în cazul supunerii la orice fel de intervenţie medicală;
- în cazul participării sale la învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică;
- în cazul fotografierii sau filmării sale într-o unitate medicală.
- în cazul donării de sânge ( vezi Legea nr. 4/1995);
- în cazul prelevării sau transplantului de ţesuturi şi/sau organe ( vezi Legea nr. 2/1998).
ART. 38
Consimţământul pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia după caz, nu este obligatoriu în următoarele situaţii:
a) când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă;
b) în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră ca intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, asistentul medical este obligat să anunţe medicul curant/de gardă (decizia fiind declinată unei comisii de arbitraj de specialitate);
Secţiunea a IVa
Secretul profesional
ART. 39
(1) Secretul medical este obligatoriu.
(2) Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din sistemul sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi decesul pacientului.
ART. 40
Obiectul secretului îl constituie tot ceea ce asistentul medical/moaşa, în calitatea sa de profesionist, a aflat direct sau indirect, în legătură cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei.
ART. 41
Asistentul medical/moaşa răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în parte.
ART. 42
Interesul societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, bolilor venerice, bolilor cu extindere în masă) primează faţă de interesul personal.
ART. 43
În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate, încât identitatea pacientului să nu poată fi recunoscută.
ART. 44
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate de către asistentul medical/moaşa numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
CAPITOLUL V
SITUAŢII SPECIALE ÎN PRACTICAREA PROFESIUNII ÎN SISTEM INSTITUŢIONALIZAT
Secţiunea I
Psihiatria
ART. 45
Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţă medicală şi de îngrijiri de sănătate de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate.
ART. 46
Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i le producă administrarea nejustificată a unui medicament, tehnică sau manevră de îngrijire şi tratament, de maltratările din partea altor pacienţi sau persoane, ori alte acte de natură să antreneze o suferinţă fizică sau psihică.
ART. 47 Consimţământul
(a) Pacientul cu tulburări psihice trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care pacientul cu tulburări psihice nu-şi poate exprima liber voinţa, consimţământul, în scris, trebuie luat de la reprezentantul legal al acestuia.
(b) Nu este necesară obţinerea consimţământului în condiţile prevăzute la lit. a), atunci când este necesară intervenţia de urgenţă.
(c) Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului, cu informarea medicului, dacă întreruperea tratamentului sau a îngrijirilor au drept consecinţă punerea în pericol a vieţii pacientului.
ART. 48
Orice persoană care suferă de tulburări psihice trebuie tratată cu omenie şi respectul demnităţii umane, şi trebuie să fie apărată împotriva oricăror forme de exploatare economică, sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante. Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică.
Secţiunea a II-a
Drogurile
ART. 49
(1) Sunt interzise următoarele fapte:
- prescrierea drogurilor de risc, cu intenţie, fără necesitate medicală; inclusiv tentativa;
- administrarea de droguri de mare risc unei persoane, in afara condiţiilor legale; inclusiv tentativa.
(2) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Secţiunea a III-a
Pacientul privat de libertate – mediul carceral
ART. 50
Asistentului medical/moaşei care îngrijeşte o persoană privată de libertate îi este interzis aducă atingere integrităţii fizice, psihice sau demnităţii acestuia.
ART. 51
Dacă asistentul medical/moaşa constată că persoana privată de libertate a suportat maltratări, are obligaţia, să informeze organele competente.
Secţiunea a IV-a
SIDA
ART. 52
(1) Pacienţii HIV/SIDA au dreptul la îngrijire şi tratament medical în mod nediscriminatoriu; asistenţii medicali şi moaşele sunt obligaţi să asigure îngrijirile de sănătate şi tratamentele prescrise acestor pacienţi.
(2) Păstrarea confidenţialităţii asupra datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru asistenţii medicali/moaşele care au în îngrijire, supraveghere şi/sau tratament astfel de persoane.
(3) Între specialiştii medico-sanitari, informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate.
CAPITOLUL VI
PRACTICAREA PROFESIUNII ÎN SISTEM PRIVAT – ÎNGRIJIRILE LA DOMICILIU
ART. 53
Asistentul medical/moaşa chemat într-o familie ori colectivitate, în exercitarea profesiei, trebuie să respecte regulile de igienă şi de profilaxie.
ART. 54
Asistentul medical/moaşa are obligaţia morală de a aduce la cunostinţa autorităţilor competente orice situaţie de care află şi care influenţează în rău starea de sănătate a colectivităţii.
ART. 55
Asistentul medical/moaşa are datoria de a ajuta la orice acţiune întreprinsă de către autorităţile competente, în scopul protecţiei sănătăţii.
CAPITOLUL VII
PROBLEME ALE ÎNGRIJIRII MINORILOR
ART.56
Dacă asistentul medical/moaşa apreciază că minorul este victima unei agresiuni sau privaţiuni, trebuie să încerce să-l protejeze uzând de prudenţă şi să alerteze autoritatea competentă.
ART. 57
Asistentul medical/moaşa trebuie să fie apărătorul copilului bolnav, dacă apreciază că starea de sănătate nu este bine înţeleasă sau nu este suficient de bine protejată de anturaj.
ART. 58
În vederea efectuării tehnicilor şi/sau manevrelor de îngrijire şi/sau tratament asupra unui minor, consimţământul trebuie obţinut de la reprezentantul personal sau legal al minorului cu excepţia situaţiilor de urgenţă.
CAPITOLUL VIII
PROBLEME ALE EXPERIMENTĂRII PE OM
ART. 59
(1) Se interzice provocarea de îmbolnăviri artificiale unor oameni sănătoşi, din raţiuni experimentale.
(2) Dispoziţiile prezentului articol se completează cu celelalte prevederi legale incidente în materie.
ART. 60
Impunerea cu forţa sau prin inducere în eroare, a experimentului pe om, reprezintă abatere gravă pentru orice asistent medical/moaşă care participă în mod voluntar şi conştient la asemenea fapte.
CAPITOLUL IX
JURISDICŢIA PROFESIONALĂ
Secţiunea I
Principiile anchetei disciplinare
ART. 61
Constituie abatere disciplinară fapta prin care se încalcă prevederile Legii nr. 307/2004, ale prezentului Statut, Regulamentului de organizare şi funcţionare, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical/moaşei precum şi a celorlalte acte normative emise de OAMMR.
ART. 62
Răspunderea disciplinară atrage aplicarea uneia din următoarele sancţiuni:
a. mustrare;
b. avertisment;
c. suspendarea temporară a calităţii de membru al OAMMR ;
d. retragerea calităţii de membru al OAMMR şi propunerea de anulare a autorizaţiei de liberă practică a profesiei pentru o perioadă limitată sau definitiv;
ART. 63
(1) Răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România nu exclude răspunderea civilă, contravenţională şi penală.
(2) Dacă în cursul soluţionării unei abateri se conturează elementele săvârşirii unei infracţiuni, organele competente au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală.
ART. 64
(1) Sancţiunile prevăzute la art. 71 lit.a şi b corespund săvârşirii unei abateri simple şi sunt de competenţa Consiliul judeţean al filialei în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii.
(2) Sancţiunile prevăzute la art. 71 lit. c) şi d) corespund săvârşirii unei abateri grave şi sunt de competenţa Consiliul Naţional al OAMMR în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii.
ART. 65
(1) Contestaţia împotriva deciziei Consiliul judeţean/mun. Bucureşti se adresează Comisiei Naţionale de disciplină, mediere şi deontologie profesională în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Contestaţia împotriva deciziei Consiliul Naţional se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea membrul OAMMR, în termen de 30 de zile de la comunicare.
ART. 66
(1) Abaterile disciplinare săvârşite de membrii OAMMR care exercită funcţii elective se cercetează de către Comisia Naţională de disciplină, mediere şi deontologie profesională, iar aplicarea sancţiunii se face de către plenul Consiliului Naţional.
(2) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de 30 de zile de la data săvârşirii sau cunoaşterii săvârşirii faptei dar nu mai târziu de 6 luni.
ART. 67 - Legalitatea
Ancheta disciplinară se desfaşoară în limitele prezentului Cod, ale Legii nr. 307/2004, Statutului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMMR.
ART. 68
(1) Fiecare membru al OAMMR beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea cauzei.
(2) Fiecare membru al OAMMR are dreptul de a se apăra, prin orice mijloc legal, atunci când a fost acuzat de săvârşirea unei abateri.
ART. 69
Respectarea demnităţii umane – orice persoană supusă procedurii de soluţionare a plângerii trebuie tratată cu respect şi demnitate umană.
ART. 70
Garantarea dreptului la apărare – orice persoană supusă procedurii de soluţionare a plângerii are dreptul de a se apăra prin orice mijloc legal considerat necesar; părţile implicate au dreptul la asistenţă juridică.
ART. 71
Limba în care se desfăşoară ancheta disciplinară şi procedura de soluţionare a plângerii – este limba română; persoanele care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română au dreptul de a se exprima şi/sau apără prin intermediul unui traducator autorizat.
Secţiunea a II-a
Competenţa organelor jurisdicţionale
ART. 72
(1) Plângerile sunt adresate în prima instanţa organizaţiilor judeţene/mun. Bucureşti, respectiv Comisiilor de Disciplină şi Mediere teritoriale.
(2) Plângerile împotriva unor membri cu funcţii elective în cadrul organizaţiei şi contestaţiile la hotărârile comisiilor de disciplină şi mediere teritoriale se adresează OAMMR central, respectiv Comisiei de Disciplină şi Mediere Naţională.
ART. 73
(1) Cercetarea faptelor, adunarea dovezilor şi propunerea unei sancţiuni cu privire la abaterile simple este de competenţa Referentului numit de Biroul Consiliului Judeţean al Filialei.
(2) Cercetarea faptelor, adunarea dovezilor şi propunerea unei sancţiuni cu privire la abaterile grave revine în competenţă Comisiei judetene de disciplină.
ART. 74
Membrii OAMMR care au participat la solutionarea unei cauze în primă instanţă, nu pot face parte din organele de jurisdicţie competente în a soluţiona contestaţiile îndreptate împotriva acestor hotărâri.
ART. 75
Membrii OAMMR ce fac parte din organele de jurisdicţie şi care au vreun interes în soluţionarea cauzei, sau în care cauza sunt implicaţi în calitate de pârâţi soţii acestora, precum şi rudele până la al patrulea grad inclusiv, sunt obligaţi să se abţină de la soluţionarea cauzei disciplinare, cu arătarea cauzei ce constituie motivul abţinerii.
ART. 76
În cazul în care nu a fost formulată declaraţia de abţinere, membrul OAMMR care se află într-una din situaţiile descrise mai sus, poate fi recuzat la cererea oricărei persoane ce participă la soluţionarea cauzei.
Biroul Consiliului Judeţean/al mun. Bucureşti, după caz Biroul Executiv, vor dispune în maxim 3 zile înlocuirea membrului aflat în incompatibilitate.
Secţiunea a III-a
Plângerea
ART. 77
Dreptul de a face plângere aparţine persoanei vătămate (pacient sau reprezentantul legal, după caz), precum şi membrilor OAMMR.
ART. 78
Plângerea se adresează filialei judetene/mun. Bucureşti, în care îşi desfăşoară activitatea membrul OAMMR în cauză sau Comisiei teritoriale de disciplină şi mediere.
ART. 79
Plângerea se depune personal, prin mandatar sau poate fi trimisă prin scrisoare recomandată sau cu confirmare de primire.
ART. 80
Plângerea trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- numele, prenumele, domiciliul petiţionarului;
- elementele de identificare ale membrului OAMMR împotriva căruia se îndreaptă petiţia;
- locul şi contextul în care s-a săvârşit fapta;
- descrierea faptei;
- mijloacele de probă;
- semnătura petiţionarului.
(1) Lipsa unuia dintre aceste elemente se sancţionează cu neadmiterea acesteia.
ART. 81
(1) Termenul în care poate fi depusă plângerea este de 30 de zile de la data săvârşirii sau cunoaşterii săvârşirii faptei, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei.
(2) Introducerea plângerii după expirarea termenului de mai sus se sancţionează cu decăderea din dreptul de a face plângere pentru fapta respectivă.
Secţiunea a IV-a
Procedura de soluţionare a plângerilor
ART. 82
La primirea plângerii, Biroul Consiliului Judeţean/mun. Bucureşti o înaintează Referentului sau Comisiei de Disciplină şi Mediere, după caz, care va verifica condiţiile de admisibilitate şi de competenţă şi va formula concluziile.
ART. 83
În baza art. 82, Comisia de Disciplină şi Mediere va dispune:
- respingerea plângerii ca nefondată;
- declanşarea procedurii de soluţionare, conform Legii nr. 307/2004 şi prezentului Cod.
ART.84
Decizia de respingere a plângerii se emite de Biroul Consiliului Judeţean/mun. Bucureşti şi se comunică petiţionarului, cu motivare.
ART. 85
Soluţionarea plângerilor se face în termen de 45 de zile de la data admiterii, dar nu mai târziu de 3 luni.
ART. 86
Procedura de soluţionare a plângerii constă în: cercetarea faptei, adunarea dovezilor, solicitarea de opinii calificate, apelarea la oricare alt mijloc legal ce poate contribui la soluţionarea cauzei (în anumite cazuri), propunerea sancţiunii.
ART. 87 – Cercetarea faptei
Vinovăţia există atunci când fapta este săvârşită cu intenţie sau din culpă, prezintă pericol social şi este prevăzută în Codul de Etică şi Deontologie al asistentului medical/moaşei.
ART. 88
Constituie abateri simple faptele :
- prin care se aduce atingere valorilor sociale ce ocrotesc drepturile pacientului, precum şi onoarea, demnitatea confraţilor şi a celorlalte persoane cu care asistenţii medicali şi moaşele intră în relaţii profesionale;
- neîndeplinirea obligaţiilor profesionale sau îndeplinirea acestora cu neglijenţă, nepăsare, în mod repetat;
- neparticiparea la programele de pregătire profesională şi perfecţionare;
- neplata sau refuzul la plată a cotizaţiei de membru, pentru o perioadă de cel mult 3 luni.
Art.89
Constituie abateri grave faptele:
- neîndeplinirea obligaţiilor profesionale cu privire la divulgarea secretului profesional;
- neacordarea primului ajutor medical;
- folosirea de mijloace de constrângere fizică şi/sau psihică în exercitarea profesiei;
- condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârşirea unei infracţiuni privitoare la viaţa, integritatea fizică a persoanei sau ce are legatură cu exercitarea profesiei;
- desfăşurarea de activităţi politice în cadrul OAMMR şi cu ocazia manifestărilor organizate de acesta;
- orice faptă care îndeplineşte criteriile de individualizare a acesteia prevăzute în prezentul Cod.
ART. 90
(1) Adunarea dovezilor constă în: interogarea părţilor, martorilor, strângerea depoziţiilor, a înscrisurilor oficiale, etc.
(2) Neprezentarea membrului OAMMR împotriva căruia s-a depus plângere, la solicitarea Comisiei de Disciplină şi Mediere, echivalează cu recunoaşterea săvârşirii faptei.
ART. 91
Solicitarea de opinii calificate constă în: solicitarea de opinii personalului specializat, cu competenţă maximă pe anumite domenii, de la caz la caz – medici, jurişti, etc.
ART. 92
Apelarea la orice alt mijloc legal ce poate contribui la soluţionarea cauzei presupune : audierea în contradictoriu a persoanelor implicate, etc.
ART. 93 Propunerea sancţiunii
(1) La stabilirea încadrării faptei în abatere simplă sau gravă, precum şi în procesul de individualizare a sancţiunii, se va ţine seama de următoarele elemente:
- împrejurările în care a fost săvârşită fapta;
- pericolul social al faptei;
- rezultatul imediat şi de durată al faptei;
- prezenţa discernământului în momentul săvârşirii faptei;
- modul şi mijloacele de săvârşire;
- atitudinea membrului OAMMR pe parcursul desfăşurării anchetei, etc.
(2) Repetarea unei abateri disciplinare constituie circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea sancţiunii.
(3) Comisiei de Disciplină şi Mediere întocmeşte un referat de soluţionare către Biroul Consiliului Judeţean/mun. Bucureşti, care cuprinde pe scurt:
- descrierea în fapt;
- probele administrate;
- concluzia comisiei;
- încadrarea legala;
- sancţiunea propusă a se aplica, după caz, trimiterea dosarului Comisia Naţională de Disciplină, Mediere şi Deontologie ori existenţa unei cauze (sau mai multe) care înlătură răspunderea disciplinară.
Secţiunea a V-a
Cauzele care înlătură răspunderea disciplinară
ART. 94
Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMMR în exercitarea profesiei, în condiţiile în care aceasta s-a produs prin constrângere morală sau fizică, a intervenit cazul fortuit sau iresponsabilitatea.
ART. 95
Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMMR în exercitarea profesiei, dacă săvârşirea ei a fost impusă de ordinul dat de către superiorul ierarhic, într-o situaţie în care nu se putea cunoaşte în mod vădit ilegalitatea şi nici nu se putea prevede pericolul.
ART. 96
Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMMR în exercitarea profesiei, de refuz a executa un ordin dat de către un superior ierarhic, dacă acest ordin se dovedeşte a fi fost în mod vădit ilegal sau ar fi creat o stare de pericol previzibil, atunci când nu este vorba de o urgenţă.
ART. 97
Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMMR în exercitarea profesiei, pentru a salva, de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viata, integritatea corporală sau sănătatea pacientului.
ART. 98
Înţelesul termenilor de constrângere fizică sau morală, caz fortuit sau iresponsabilitate, este cel care rezultă din interpretarea acestor termeni prin prisma dreptului comun.
Secţiunea a VI-a
Aplicarea sancţiunii
ART. 99
Aplicarea sancţiunilor este de competenţa Consiliului Judeţean/mun. Bucureşti pentru abaterile simple, şi de competenţa Consiliului National pentru abaterile grave.
ART. 100
Biroul Executiv, respectiv Biroul Consiliului Judeţean/mun. Bucureşti, emite hotărârea de sancţionare, termenul de redactare fiind de maxim 10 zile de la adoptarea sa.
ART. 101
Hotărârea va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele elemente:
- arătarea organului competent care a soluţionat plângerea;
- arătarea organului competent care a dispus aplicarea sancţiunii;
- numele, prenumele, funcţia, unitatea sanitară unde lucrează membrul OAMMR în cauză;
- obiectul plângerii, descrierea faptelor, cu arătarea dovezilor pe care se fundamentează hotărârea;
- sancţiunea aplicată şi perioada pentru care se aplică, după caz;
- temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea;
- calea de atac, termenul de contestaţie şi organul competent a soluţiona contestaţia;
- semnătura reprezentantului legal al filialei ori al OAMMR central, după caz.
ART. 102
Hotărârea adoptată se comunică în termen de 5 zile de la redactare, prin scrisoare recomandată: petentului, persoanei în cauză, Consiliului teritorial al OAMMR, persoanei juridice consemnatare a contractului individual de muncă şi după caz, Ministerului Sănătăţii.
Secţiunea a VII
Căile de atac
1. Contestaţia
ART. 103
Dreptul de a introduce contestaţie aparţine atât persoanei vătămate, cât şi membrului OAMMR împotriva căruia s-a dispus sancţiunea.
ART. 104
Hotărârea Consiliului Judetean/mun. Bucuresti se contestă în termen de maxim 30 de zile de la data comunicării, la Comisia Naţională de Disciplină, Mediere şi Deontologie.
ART. 105
Contestaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea neadmiterii acesteia, următoarele elemente:
- numele, prenumele, domiciliul contestatarului;
- indicarea deciziei de sancţionare care se contestă;
- motivele de nelegalitate pe care se întemeiază contestaţia şi dovezile în susţinerea acestor motive;
- semnătura petiţionarului.
ART. 106
Regulile procedurale cu privire la contestaţie sunt aceleaşi ca şi în cazul plângerii, cu excepţia situaţiilor în care sunt aduse noi probe/elemente în cauză. În astfel de cazuri, judecarea cauzei se face în funcţie de competenţă.
ART. 107
La admiterea contestaţiei, Comisia Naţională de Disciplină, Mediere şi Deontologie va solicita comisiei teritoriale dosarul cauzei complet, ce se va trimite în maxim 10 zile de la comunicarea solicitării.
ART. 108
Comisia Naţională de Disciplină, Mediere şi Deontologie, în soluţionarea contestaţiei, poate dispune păstrarea sancţiunii aplicate, în tot sau în parte, anularea sancţiunii aplicate sau respingerea contestaţiei ca nefondată.
2. Acţiunea judecătorească
ART. 109
Este dreptul oricărei părţi să conteste hotărârea Comisiei Nationale de Disciplina, Mediere şi Deontologie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
ART. 110
Contestaţia se depune la judecătoria în a cărei rază de circumscripţie îşi desfăşoară activitatea asistentul medical sau moaşa în cauză.
Secţiunea a VIII
Semnificaţia sancţiunilor
ART. 111
Sancţiunile se înscriu în dosarele de avizare-acreditare ale membrilor OAMMR şi constituie recomandări (aprecieri) negative pentru acordarea reavizării.
ART. 112
Departamentul de jurisdicţie, etică şi deontologie va comunica Compartimentului de acreditare, avizare şi evaluare spre monitorizare sancţiunile aplicate.
Secţiunea a IX
Prescripţia sancţiunilor disciplinare
ART. 113
Sancţiunile disciplinare pronunţate se prescriu prin înlăturarea consecinţelor sancţionarii, astfel:
a) “mustrarea” se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară;
b) “avertismentul” se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară;
c) “suspendarea” se prescrie în termen de 24 luni de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară;
d) “retragerea calităţii de membru al OAMMR” pentru o perioadă limitată se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară.
ART. 114
Cursul termenului prescripţiei se întrerupe în momentul în care s-a pronunţat o nouă sancţiune disciplinară; după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
ART. 115
Pe perioada aplicării unei sancţiuni pentru o abatere gravă, membrul OAMMR este supus următoarelor interdicţii:
- nu poate activa în calitate de membru OAMMR;
- nu are drept de vot şi nici dreptul de a fi ales în organele de conducere ale OAMMR (până la împlinirea termenului de prescripţie);
- nu are dreptul de a-şi practica profesia pe perioada cât autorizaţia de liberă practică este anulată pe o perioadă limitată sau definitivă;
- nu are dreptul de a beneficia de asistenţă medicală gratuită şi/sau medicamente gratuite, atât personal cât şi pentru membrii familiei.
ART. 116
Refuzul membrilor OAMMR de a colabora cu organele competente ale OAMMR în soluţionarea abaterilor disciplinare constituie abatere simplă.
CAPITOLUL X
DISPOZIŢII SPECIALE
ART. 117
La primirea în organizaţia profesională asistentul medical/moaşa depune următorul jurământ:
“În numele Vieţii şi Onoarei
Jur
Să-mi exercit profesia cu demnitate,
să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
ART. 118
Dovedirea calităţii de membru al OAMMR se face cu certificatul de membru, eliberat de OAMMR.
ART. 119
Actele medicale şi de îngrijire efectuate de asistenţi medicali/moaşe vor purta parafa şi semnătura acestora, pentru asumarea răspunderii individuale şi probarea responsabilităţii profesionale.
ART. 120
Modelul certificatului de membru şi al parafei profesionale sunt adoptate de Consiliul Naţional al OAMMR, ca anexe ale statutului OAMMR şi fac parte integrantă din acesta.
penala.
CAPITOLUL XI
Semnificatia sanctiunilor
Art.90. - (1) Sanctiunile se înscriu în dosarele de avizare - acreditare si constituie recomandari negative pentru acordarea reavizarii. - (2) Aplicarea unei sanctiuni va fi monitorizata de Compartimentul jurisdictie profesionala, etica si deontologie medicala. Aplicarea sanctiunii va fi comunicata, spre monitorizare, Departamentului pentru acreditare si avizare. - (3) Existenta unei sanctiuni poate împiedica eliberarea autorizatiei de libera practica medicala, participarea la cursuri de perfectionare, înaintarea în grad, etc.
Art.91. - Sanctiunile îsi pierd consecintele juridice având ca si rezultat radierea aplicarii sanctiunii din Registrul Unic National al asistentilor medicali, astfel: - Ťmustrareať se radiaza dupa trecerea a 6 luni de la data pronuntarii aplicarii sanctiunii, cu conditia sa nu fi intervenit o noua sanctiune disciplinara; - Ťavertismenulť se radiaza dupa trecerea a 12 luni de la data pronuntarii aplicarii sanctiunii, cu conditia sa nu fi intervenit o noua sanctiune disciplinara; - Ťsuspendareať se radiaza dupa trecerea a 24 luni de la data pronuntarii aplicarii sanctiunii, cu conditia sa nu fi intervenit o noua sanctiune disciplinara;
Art.92. - Pe perioada aplicarii unei sanctiuni pentru abatere grava asistentul medical este supus urmatoarelor interdictii: - nu poate activa în calitate de membru al O.A.M.R.; - nu are drept de vot în organele de conducere din care face parte; - nu poate fi ales în organele de conducere ale O.A.M.R.; - nu poate reprezenta Ordinul Asistentilor Medicali din România; - nu va avea dreptul de a practica profesia de asistent medical;
CAPITOLUL XI
DISPOZIŢII FINALE
ART. 121
Nerespectarea prevederilor prezentului Cod constituie abatere şi atrage după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform legii în vigoare şi a prezentului Cod.
ART. 122
Prevederile prezentului Cod se completează corespunzător cu dispoziţiile Legii nr. 307/2004, ale Statutului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMMR, cu normele legale în materie pe specialităţi, cu modificările ulterioare.
ART. 123
La data intrării în vigoare a prezentului Cod, se abroga Codul Deontologic adoptat la 24.02.2003.
ART. 124
Prezentul Cod de Etică şi Deontologie al asistentului medical/moaşei din România a fost adoptat de Adunarea Generală Naţională a OAMMR, în şedinţa din data de 03.02.2005 şi intră în vigoare la data adoptării sale.
|
Aici, Comandă cereri si actiuni in justitie, contracte 
Coşul de cumpărături 
