O.R.D.A. exercita urmatoarele atributii principale:
Reglementeaza activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii;
• Elaboreaza proiecte de acte normative în domeniul sau de activitate;
• Tine evidenta repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectiva;
• Organizeaza si administreaza contra cost înregistrarea sau înscrierea în registrele nationale si în alte evidente nationale specifice, prevazute de lege;
• Elibereaza contra cost, în conditiile legii, marcaje holografice utilizabile în domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe, la valoarea pretului de achizitie, la care se adauga un comision de administrare de 30%;
• Avizeaza constituirea si supravegheaza functionarea organismelor de gestiune colectiva;
• Avizeaza propunerile de modificare a statutului organismelor de gestiune colectiva, precum si înfiintarea de catre acestea de organisme comune de colectare pentru mai multe domenii;
• Avizeaza, potrivit legii, înscrierea în registrul aflat la grefa judecatoriei a asociatiilor si fundatiilor constituite în domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe, precum si a asociatiilor pentru combaterea pirateriei;
• Controleaza functionarea organismelor de gestiune colectiva si stabileste masurile de intrare în legalitate sau aplica sanctiuni, dupa caz;
• Asigura secretariatul procedurilor de arbitraj desfasurate potrivit legii;
• Efectueaza constatari tehnico-stiintifice cu privire la caracterul original al produselor purtatoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penala;
• Efectueaza, la cerere, expertize contra cost, pe cheltuiala partilor interesate;
• Desfasoara activitati de informare privind legislatia din domeniu, pe cheltuiala proprie, precum si activitati de instruire, pe cheltuiala celor interesati;
• Participa la elaborarea si actualizarea Strategiei nationale în domeniul proprietatii intelectuale;
• Desfasoara activitati de reprezentare în relatiile cu organizatiile de specialitate similare, inclusiv institutii si organisme din Uniunea Europeana, precum si cu organizatiile internationale la care statul român este parte, în domeniul dreptului de autor si al drepturilor conexe.
ORAGNISME DE GESTIUNE COLECTIVĂ
1. Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi
Gestionează drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi.
Director general: dl. Stefan GHEORGHIU Avocat: dna. Liliana SAVU - Departamentul colectare: dna. Irina RADULESCU Adresa: Str. Jules Michelet nr:15-17, sector 1 - Bucuresti Tel./Fax: 318 58 13; 307 92 00; 307 92 01 e-mail: office@credidam.ro
web: www.credidam.ro
Constituit ca organizaţie non-profit, CREDIDAM reprezintã interesele artiştilor interpreţi români şi strãini.
Obiectul activitãţii CREDIDAM este colectarea şi repartizarea banilor cuveniţi acestora, proveniţi din difuzarea înregistrărilor comerciale pe teritoriul României de către posturile de radio, cablu, TV, în restaurante, hoteluri, discoteci, etc.
2. Uniunea Producătorilor de Fonograme din România
Gestioneaza drepturile producatorilor de fonograme
Presedinte: dna. Ioana FESNIC Avocat: d-ra Andreea SIRBU Director Departament Copie Privata: dl. Ionut GEORGESCU Adresa: bd. Nicolae Titulescu nr.88 B, sector 1 - Bucuresti Tel.: 222 20 45/46/47/48 Tel./Fax: 222 20 43 e-mail: office@upfr.ro web: www.upfr.ro
Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania este o asociatie profesionala nonprofit infiintata in anul 1996 cu scopul de a apara si promova interesele profesionale, culturale si morale ale membrilor sai in baza mandatului acordat de acestia pentru gestionarea drepturilor lor conexe si implicarea in activitatea de antipiraterie.
U.P.F.R. reuneste astazi pleiada celor mai importanti producatori si importatori de fonograme din piata romaneasca fiind deschisa tuturor acelora care, in concordanta de interese cu acelea ale actualilor membri, isi exprima dorinta de a adera la principiile ce anima activitatea legala a tuturor producatorilor.
U.P.F.R. reprezinta totodata interesele membrilor sai si in afara teritoriului Romaniei fiind asociat al I.F.P.I. (International Federation of Phonographic Industry).
3. Societatea de Gestiune Colectivă a Dreptului de Autor în domeniul Artelor Vizuale
Gestioneaza drepturile autorilor din domeniul artelor vizuale
Presedinte: dl. Alexandru Ghildus Director: dl. Gheorghe Voican Adresa: Str. Nicolae Iorga 21, sector 1 Bucuresti, Tel.: 0745 035 236 Fax/Tel.: 313 03 98
e-mail: office@visarta.ro web: www.visarta.ro
VISARTA colectează şi repartizează membrilor săi drepturile ce le revin rezultate din următoarele domenii: drepturi de reproducere (carţi, presă, reviste, postere, etc.); drepturi de reprezentare (mass media, internet - computere, etc.); dreptul de suită (carţi, presa, reviste, postere, etc.); copia private; reprografie; multimedia.
VISARTA colectează aceste drepturi şi în afara teritoriului României prin intermediul societăţilor surori în baza Contractelor de reciprocitate încheiate cu acestea.
De asemenea VISARTA colectează drepturile de autor şi pentru autori străini, membrii ai societăţilor surori şi emite în numele acestora autorizaţii de utilizare pe teritoriul României.
Pentru a afla dacă autorul pe care doriţi să-l folosiţi este membru al VISARTA, sau dacă autorul este membru al unei societăţi (vezi pagina SOCIETATI SURORI) cu care VISARTA are contract de reciprocitate consultaţi lista membrilor şi a societăţilor surori, sau trimite-ţi un e-mail la adresa din Contact pentru confirmare.
4.COPYRO
Gestioneaza drepturile de opere literare
Director economic: d-na Nicoleta COFCINSKI Avocat: dl. Ionescu Mircea Felix MELINESTI
Consilier juridic: d-na Rodica GUIU Adresa: Str. Caderea Bastiliei nr.62, sector 1 Bucurest,i Tel.: 314 22 51 Fax: 317 29 19 e-mail: copyro@b.astral.ro
web: www.copyro.ro
OBIECTUL DE ACTIVITATE
Colectarea şi repartizarea drepturilor patrimoniale de autor în domeniul operelor scrise a căror gestiune îi este încredinţată de titularii de drepturi prin mandat ori prin efectul art.25 din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe. Este unic organism desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la nivel naţional pentru colectarea remuneraţiei compensatorii privind copia privată prevăzută la art.109 alin.1 din Legea nr.8/1996, potrivit căruia: "Autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din prezenta lege. Remuneraţia prevăzută la alin.1 va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate şi va reprezenta 5% din preţul de vânzare al aparatelor fabricate în ţară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Remuneraţia prevăzută la alin.1 se repartizează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a dreptului de autor, în mod egal, între autor şi editor. Colectarea sumelor datorate în remeiul alin1 se face de către un singur organisam de destiune colectivă pentru fiecare domeniu, desemnat de Oficiul Român pentru drepturile de Autor. Procedura repartizării acestor sume între beneficiari se va stabili printr-un protocol negociat între aceştia."
FUNCTIONARE
1. Acordă utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă;
2. Încheie în numele titularilor de drepturi sau pe baza mandatului acordat de organisme similare din străinătate contracte generale cu organizatorii de spectacole, organismele de radiodifuziune, televiziune şi retransmisie prin cablu, având ca obiect autorizarea de reprezentare şi difuzare a operelor sau a prestaţiilor actuale şi viitoare înscrise în repertoriul lor;
3. Reprezintă interesele membrilor săi în ce priveşte exploatarea operelor acestora, în afara teritotiului României, prin încheierea de contracte bilaterale cu organisme similare din străinătate;
4. Încasează sumele datorate de utilizatori şi le repartizează între titularii de drepturi;
5. Acordă asistenţă de specialitate titularilor de drepturi şi îi reprezintă în cadrul procedurilor legale ce privesc obiectul lor de activitate.
6. Protejează drepturile de autor în manuscris al autorilor ce solicită expres protecţia acestuia;
7. Pune la dispoziţia utilizatorilor, în schimbul unei taxe, date asupra autorilor pe care îi gestionează;
8. Incheie cu Teatrele din România contracte privind drepturile de autor asupra operelor ce urmează a fi reprezentate şi face demersuri pentru obţinerea copyright-ului asupra operelor autorilor străini pentru a putea fi reprezentate legal în România.
9. Încheie contracte cu Societăţile de Radio şi Televiziune privind difuzarea şi adaptarea operelor din propriul repertoriu;
10. Acordă prin contract Caselor de Filme dreptul de utilizare şi adaptare a operelor din propriul repertoriu în vederea realizării de opere cinematografice;
11. Autorizează prin contract Editurile ce solicită dreptul de utilizare a operelor din repertoriul său şi prin mijocirea instanţelor judecătoreşti orice încălcare a drepturilor de autor din partea Editurilor ce tipăresc opere fără o autorizare prealabilă.
12. Colecteaza remuneratia compensatorie din copia privata pentru aparatele ce produc reproducerea si o imparte beneficiarilor :editorilor (prin Asociatiile de Editori) si tuturor autorilor de opere scrise ce au mandat COPYRO.
Din 2005 colecteaza si copia privata pe hirtie A4, de la importatorii si fabricantii de hirtie,suma colectata fiind impartita in mod egal, 50% editorilor prin Asociatiile de Editori) si 50% autorilor cu mandat COPYRO si Societatii de Gestiune-Visarta.
5.Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual şi Societatea Autorilor Români din Audiovizual
Gestionează drepturile autorilor de opere audiovizuale
Presedinte: dl. DAn PITA; Director general: dl. Mircea MURESAN; Asistent manager: d-na Nicoleta MINCULESCU. Adresa: Str. Dem.I.Dobrescu nr.4-6, intr.B, et.3, camera 50-52, sector 1 - Bucuresti , Tel./Fax: 314.57.31, 031 102 30 76 Fax: 315.84.83 e-mail: dacinsara@b.astral.ro
web www.dacinsara.ro
DACIN SARA apara si reprezinta drepturile morale si patrimoniale de autor ale regizorilor de filme opere audiovizuale, de fictiune, documentare, de animatie, în calitate de autori principali (Legea 8/1996, Art. 65); ale autorilor de scenarii originale, de adaptari, de dialoguri, pentru filme de fictiune, documentare, de animatie; ale autorilor grafici pentru operele de animatie, membri rezidenti asociati prin CONTRACT MANDAT.
DACIN SARA apara si reprezinta drepturile morale si patrimoniale de autor ale regizorilor si scenaristilor nerezidenti, membri asociati institutional prin organizatii partenere din Europa, cu care detine Acorduri Contracte bilaterale de reprezentare.
DACIN SARA poate reprezenta prin delegare ORDA, unele drepturi ale producatorilor de opere audiovizuale, rezidenti, si ale producatorilor nerezidenti, prin Acorduri încheiate.
6. Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual
Gestioneaza drepturile producatorilor de opere audiovizuale
Presedinte: dl. Dinu TANASE Director executiv: dl. Ioan IONEL.
Adresa: Str. Dem.I.Dobrescu 4-6, et. 3, c.44, sector 1 - Bucuresti Tel.: 310 09 04 Fax: 310 09 04 , e-mail: office@upfar.ro, web: www.upfar.ro
Uiunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România a fost constituită în luna februarie 1999 prin hotărârea a 18 Producători Independenţi.
În luna septembrie 1999 Uniunea a fost înregistrată oficial şi a devenit PERSOANĂ JURIDICĂ prin Hotărârea nr. 440 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII a Civilă.
UPFAR fiinţează pe baza unui statut adoptat în Adunarea Generală şi recunoscut atât de Centrul Naţional al Cinematografiei cât şi de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Prin înfiinţarea UPFAR, cei 18 membrii fondatori şi-au propus :
Apărarea interesului Producătorilor Independenţi - ca factori determinanţi în relansarea producţiei de filme şi de opere audiovizuale.
Reprezentarea Producătorilor Independenţi în Organizaţiile interne şi internaţionale.
Colectarea şi repartizarea, pe principiul legalităţii de tratament, a drepturilor a căror gestiune i-a fost încredinţată de titular în conformitate cu prevederile legii 8∕1996.
Împreună cu ORDA, UPFAR acţionează pentru respectarea şi apărarea drepturilor de autor şi luptă împotriva pirateriei în domeniul audiovizualului.
UPFAR oferă protecţia proiectelor de film a ideilor şi scenariilor, eliberând în acest scop certificate de COPYRIGHT.
7. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Asociatia Drepturilor de Autor
Gestioneza drepturile autorilor de muzica
Director executiv: dna. Ana ACHIM Adresa: Calea Victoriei 141, sector 1 Bucuresti. Tel.: 316 79 77; 316 79 76 Fax: 316 85 77; 316 58 80, e-mail: ada@ucmr-ada.ro secretar@ucmr-ada.ro web www.ucmr-ada.ro
UCMR - ADA este singurul organism Din românia, acrdeiat să gestioneze drepturile de autor în doemniul muzical.
- H.G. nr. 143/2003 norme metodologice privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial
Conform art. 102 din Legea nr. 285/2004 colectori mici ai remuneraţilor stabilite de directorul general al O.R.D.A sunt următoarele organisme de gestiune colectivă:
• U.C.M.R.-A.D.A. colectează sumele datorate de utilizatori, stabilită de Hotărârea nr. 769/20.09.1999
• Decizia nr. 149/ 2003 desemnează U.P.F.R .să colecteze sumele datorate de către utilizatori, producătoir de fonograme.
• CREDIDAM prin H.G. nr148/2003 este îndreptăţită să colecteze sumele datorate de utilizatori interpreţi.
Asociaţie antipiraterie
RO-ACT
Presedinte: Sergiu Nicolaescu
Director: Florin Fagarasanu
Adresa: Calea Mosilor nr.201, bloc 9, scara A, etaj 5, apt. 17, sector 2 - Bucuresti
Tel.: 210.53.06
A.N.U.C. - Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori din România
Str. Mendeleev nr. 28-30 , etajul 2
Tel. 0213168006, 0722309756
Preşedinte: Mihnea Gheorghiu
Pers. de contact Monica Loteanu.
|