|
Uzufruct viager
În cazul în care prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare se transmite proprietatea unui imobil cu rezervarea dreptului de uzufruct viager, cel în favoarea căruia s-a constituit acest drept nu poate fi evacuat din imobil pe durata vieţii sale. Trebuie să se ştie că actul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager în favoarea vânzătorului conţine în realitate două contracte: vânzare-cumpărarea pe de o parte şi contractul de uzufruct pe de altă parte, ceea ce îi conferă un caracter complex.
Prin instituirea clauzei de uzufruct viager se procedează la dezmembrarea dreptului de proprietate, astfel la cumpărător trecând, de la data încheierii actului, doar nuda proprietate, posesia şi folosinţa rămânând vânzătorului sau unui terţ, până la stingerea uzufuctului.
Uzufructul are caracterul unui contract unilateral, nudul proprietar fiind ţinut să respecte, chiar în lipsa unor clauze exprese, drepturile uzufructuarului, prevăzute de art. 521-539 c. civil, mai precis să nu tulbure în folosinţă imobliului, până la data încetării din viaţă a vânzătorului.
Deci, nu va putea intra în folosinţa apartamentului decât după data decesului uzufructuarului. Dacă uzufructul a fost constituit în favoarea ambilor soţi care au vândut un apartament, în caz de deces al unuia dintre soţi celălalt păstrează uzufructul pentru întreg imobilul.
Concluzia finală este următoarea - Având în vedere dispoziţiile legale, pe durata dreptului de uzufruct, care reiese din contactul încheiat, uzufructuarul nu poate fi evacuat din imobil.
|
|