Uniunea Europeana

Scurt istoric

     Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii şi instituţiilor sale. De la declaraţia lui Robert Schuman, din anul 1950, până la primele valuri de aderare din anii '70 şi '80, de la instituirea Pieţei Unice în 1993 până la lansarea monedei euro în 1 ianuarie 1999 şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de Est - 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului sau CECO ("Declaraţia Schuman"); - 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de către Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; - 1953, 10 februarie: Piaţa Comună a cărbunelui şi oţelului devine funcţională. Cele şase state fondatoare înlătură barierele vamale şi restricţiile cantitative cu privire la materiile prime menţionate; - 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunităţi politice europene eşuează, odată cu respingerea de către Parlamentul francez, în august 1954, a tratatului asupra Comunităţii Europene a Apărării; - 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) de către cele şase ţări - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; tratatele de înfiinţare sunt cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958; - 1967, 1 iulie: Intra în vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu şi a unei singure Comisii a Comunităţilor Europene; - 1987, 1 iulie: Intră în vigoare Actul Unic European (AUE), care adaugă cooperarea politică celei economice; - 1993, 1 noiembrie: Intră în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunităţile Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica externă şi de securitate comună, Justiţia şi afacerile interne reprezintă cei trei piloni ai UE; - 1997, 16 iulie: Este adoptată "Agenda 2000 - pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă", care tratează reforma instituţională a UE, prezintă viziunea asupra extinderii Uniunii şi opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece ţări central europene; - 1998, 4 noiembrie: Primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de îndeplinire a condiţiilor de aderare la UE; - 1999, 1 ianuarie: Lansarea monedei unice europene în 11 state europene care au îndeplinit criteriile de convergenţă (Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda); - 1999, 1 mai: intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam; - 2000, 15 ianuarie: Sesiunea inaugurală a Conferinţei ministeriale interguvernamentale pentru negocieri de aderare cu Malta, România, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria are loc la Bruxelles, Belgia - 2000, 14 februarie: Începe Conferinţa interguvernamentală cu privire la reforma instituţională a Uniunii Europene, la Bruxelles, Belgia. Ţările candidate sunt atenţionate cu privire la importanţa următoarelor aspecte: adoptarea oficială şi aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune funcţionări a pietei interne, în concordanţă cu politicile Uniunii Europene, cu o atenţie specială acordată domeniilor agriculturii, justiţiei, afacerilor interne şi protecţiei mediului; alinierea la practicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state şi organizaţii internaţionale. De asemenea, statele candidate au primit asigurări că fiecare solicitare de aderare va fi evaluată în funcţie de meritele proprii. Ţările candidate şi-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiraţiile politice, culturale şi socio-economice în perspectiva aderării. - 2000, 9 mai: Instituţiile europene celebrează a 50-a aniversare a "Declaraţiei Schuman"; - 2000, 8 noiembrie: Comisia Europeană adoptă rapoartele anuale asupra progreselor înregistrate de statele candidate şi revizuieşte parteneriatele pentru aderare; - 2000, 7-11 decembrie: Consiliul European de la Nisa este în favoarea accelerării negocierilor de aderare cu statele candidate şi apreciază pozitiv efortul acestora de a îndeplini condiţiile pentru adoptarea şi aplicarea acquis-ului. Consiliul a luat, de asemenea, în discuţie politica de securitate şi apărare europeană, a aprobat agenda socială europeană, a trecut în revistă procesul de cercetare european, coordonarea politicilor economice, siguranţa şi sănătatea consumatorului, siguranţa maritimă, protecţia mediului, servicii de interes general, libertate, securitate şi justiţie, cultură, regiuni îndepărtate şi relatii externe. Conferinţa Interguvernamentală s-a încheiat cu un acord politic privind Tratatul de la Nisa; - 2001, 2 ianuarie: Grecia devine cel de al 12-lea membru al zonei euro; - 2001, 26 februarie: Tratatul de la Nisa a fost adoptat de către guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra în vigoare după ratificarea sa de către toate parlamentele naţionale; - 2001, 15-16 iunie: Consiliul European de la Goteborg a decis, în ceea ce priveşte extinderea UE şi procesul de aderare, printre altele, ca "eforturi speciale să fie dedicate asistenţei acordate Bulgariei şi României"; - 2001, 21 septembrie: Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, Belgia evaluează situaţia internaţională după atacurile teroriste care au avut loc la 11 septembrie în New York şi Washington, SUA şi stabileşte liniile directoare pentru riposta UE; - 2001, 13 noiembrie: Comisia Europeană adoptă Rapoartele Anuale asupra progreselor înregistrate de statele candidate şi revizuieşte Parteneriatele de Aderare. Zece ţăari candidate îşi propun să încheie negocierile în 2002; - 2001, 14-15 decembrie; Consiliul European de la Laeken, Belgia decide să convoace o Convenţie privind viitorul UE, prezidată de Valéry Giscard d'Estaing; - 2002, 1 ianuarie: monedele şi bancnotele euro intră în circulaţie în cele 12 state participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania; - 2002, 28 februarie: perioada circulaţiei monetare duale ia sfarşit şi euro devine singura monedă a celor 12 state participante la zona euro. Are loc, la Bruxelles, sesiunea inaugurală a Convenţiei privind Viitorul Europei. - 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 ţări aderă la Uniunea Europeană (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria)


Principalele obiective

Principalele obiective sunt:

- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);
- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);
- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţionala dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);
- să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);
- să existe şi să se consolideze, în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);

Cinci instituţii sunt implicate în conducerea Uniunii Europene: Parlamentul European (http://www.europarl.eu.int/) (ales de către popoarele statelor membre), Consiliul (http://ue.eu.int/) (reprezentând guvernele statelor membre), Comisia (http://europa.eu.int/comm/index_en.htm) (executivul şi organismul cu drept de a iniţia legislaţie), Curtea de Justiţie (http://curia.eu.int/) (care asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi (http://www.eca.eu.int/) (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste instituţii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic şi Social (http://www.ces.eu.int/en/acs/fr_acs_default.htm) şi Comitetul Regiunilor (http://www.cor.eu.int/) (organisme consultative care acordă sprijin ca poziţiile diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare), Avocatul Poporului în Uniunea Europeană (http://www.euro-ombudsman.eu.int/) (care se ocupă de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel european), Banca Europeană de Investiţii (http://eib.eu.int/) (instituţia financiară a UE) şi Banca Centrală Europeană (http://www.ecb.int/) (răspunzătoare de politica monetară în zona euro).


Valorile Uniunii Europene

Uniunea este fondată pe respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, stat de drept şi respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor. Aceste valori sunt comune Statelor Membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi. (din Constituţia Europeană)


Simbolurile Uniunii Europene

Simbolurile Uniunii Europene sunt: steagul, imnul, moneda unică şi ziua de 9 Mai.

Steagul, cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în număr de 12, reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede). Istoria steagului începe în 1955. Intâi, el a fost folosit de Consiliul Europei, organizaţie internaţională apărătoare a drepturilor omului şi a valorilor culturale europene. În anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (CEE), iar începând cu 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene.


Imnul

Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre UE l-au adoptat, şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu a urmărit, prin această decizie, să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.

La originea conceptului de monedă unică se află tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară ca piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de “euro”. Începând cu 1 ianuarie 2001, moneda unică a intrat propriu-zis în circulatie şi în buzunarele cetăţenilor şi, deşi numai 13 din cele 15 state membre au adoptat-o, ea a devenit un simbol al Uniunii Europene. Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon, ea trebuind să facă legatură atât cu leagănul civilizaţiei şi al democraţiei europene, cât şi cu prima literă din cuvântul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro.


Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

În acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune, ca “prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”.

Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune - ca bază a puterii lor militare - în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa în primul rând această provocare - Franţa şi Germania - fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea război mondial aproape că le distrusese.

În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei.